Campania pentru promovarea Producătorilor locali
Am demarat în primăvara acestui an Campania pentru promovarea Producătorilor locali, ultima perioadă a fost dificilă pentru noi toți, am fost puși la încercare de pandemia COVID 19, toată lumea a fost puțin surprinsă, a lucrat fără să facă prea multe planuri și cred că vom avea nevoie de o perioadă să ne adunăm. Piața se reașează iar producătorii au nevoie de mai mult timp pentu a se pune pe picioare și de mult sprijin din partea comunității și a noastră a fundațiilor și asociațiilor care avem posibilitatea să îi promovăm.
Dorim să creăm o legătura directă între producatori și consumatori, iar pentru a pune în practică idei noi este nevoie de multă muncă și de organizare, cât și de experință în domeniu, motiv pentru care vă asteptăm alături de noi pentru susținerea producătorilor locali.
Ne implicăm pentru a contrinui la schimbarea percepției despre vinurile locale și consumarea acestora de către populatie, ne implicăm pentru cauzele noastre.
Producătorii locali – mici sau mari – vor fi prezenți la evenimentul organziat de Fundatia Global Ethic în data de 08.07.2020 ora 16 şi, mai ales, pe reţelele de socializare LIVE, astfel încât locuitorii zonei să afle care sunt furnizorii cei mai apropiaţi de vin natural și fără nitriți şi să îşi poată face aprovizionarea rapid şi în siguranţă.
Te invităm să participi și să deguști vinurile producătorilor locali la Hotel Terra în Oradea pe strada Făcliei nr. 29 te așteptăm pe terasa deschisă a hotelului cu respectarea măsurilor în vigoare!
Chiar dacă nu ești prezent fizic la acest eveniment, și te aflii acasă noi vom transmite LIVE prin Facebook și vei avea ocazia să vezi care este procesul de pregătire, să le simti gustul și să cumperi sortimentul care ți se potriveste cel mai bine, sumele de bani vor fi folosite pentru susținerea cauzelor si a activității Fundației Global Ethic. Suntem convinși că evenimentul ii va aduce și mai aproape pe consumatori, cărora le pregătim numeroase produse, precum și modalități de plată sigure și moderne. Totodată, chiar dacă ești acasa poti să faci donații către Fundația noastră, credem că acest eveniment este un pas înainte în acțiunile noastre și susținem plățile electronice și tehnologia, alternativă mult mai convenabilă decat plata în numerar. Pentru un timp mai scurt de tranzacționare și pentru prevenirea răspândirii pandemiei COVID 19 vă propunem soluții de plată exclusiv cu cardul la eveniment neacceptându-se plata cu numerar.
Te rugăm să ne anunți dacă dorești să participi!
În timp ce te bucuri de savoarea sortimentelor prezentate de producatorii locali, vom fi bucuroși să-ți povestim despre istoria vinurilor și despre procesul lor de productie .
Dacă fiecare simpatizant al Fundației Global Ethic ar dona am putea spijini mai multe familii aflate în situații speciale de viață!